vineri, 19 martie 2010

Imobilul

Cartea Funciara pe hartie si Titlul de Proprietate eliberat de Primarie au adoptat impartirea terenului in parcele, parcela putand fi dezmembrata in doua sau mai multe subparcele, dar putand apartine la randul ei, impreuna cu alte parcele, de o Tarla. De obicei numarul tarlauei este precedat de litera "T" pentru a nu fi confundat cu numarul parcelei pe care o contine (ex.: 500 T23), iar o parcela, cand se dezmembreaza in subparcele, acestea din urma pastreaza numele parcelei initiale urmat de un numar de ordine al subparcelei respective (ex.: parcela 500 se va dezmembra in subparcelele 500/1, 500/2, 500/3 etc.). De asemenea, o subparcela poate fi dezmembrata si ea dupa aceleasi reguli (ex.: subparcela 500/1 va da nastere subparcelelor 500/1/1, 500/1/2, 500/1/3 etc.).
In Cartea Funciara electronica insa, denumirea de "parcela" poate fi pomenita doar in istoricul unei proprietati, terenul fiind impartit in imobile. Una sau mai multe parcele alaturate (vecine) apartinand aceluiasi proprietar formeaza un imobil, notate cu un numar cadastral independent de numerele parcelelor/parcelei care il formeaza (ex.: parcelele cu nr. topografic 353, 500/1, 500/3 vor deveni imobilul cu numar cadastral 820176). Iar acest imobil, care a inlocuit parcela/parcelele, va fi inscris intr-o alta Carte Funciara, intr-una in format electronic, cea veche fiind pastrata in arhiva, pentru eventuale referiri ulterioare.

Legea Cadastrului si Publicitatii Imobiliare, Legea 7/1996, republicata in 2006, Art. 1, alin (2) si Art. 17, alin (2)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu